„Singularity is near” este ultima mea cea mai şocantă carte pe care am citit-o. Vedeţi şi voi aici. (asta dacă n-aveţi prieteni să v-o împrumute).
De ce şocantă? Pentru că citisem „Mintea noastră cea de toate zilele” a lui Penrose (aproape) exact înainte. Şocul a fost de fapt când am auzit un coleg la masă discutând despre „cum o să ne uploadăm creierele” ca să scăpăm tineri, fără bătrâneţi şi vieţuitori, fără de morţi.
La momentul respectiv nu am putut decât să îngaim ceva de genul.. „dar computerele nu pot simula natura.. spre exemplu nu ştim să rezolvăm problema celor 3 corpuri decât prin aproximaţii şi rotunjiri, ori în creier pot să fie chestii mult mai complicate decât atât…”.
Altcineva cu simţ estetic simţitor mai dezvoltat decât mine şi colegul a zis că.. „totuşi, nu mai râmâne nimic, dacă pui pe computer – trebuie să mai fie şi altceva decât…”
Long story short: i-am zis că nu „cred”, mi-a zis că-mi dă o carte (Singularity is near) şi că o să înţeleg.
He did. I didn’t.
Voi face acum un rezumat de o frază al fiecărei cărţi: cea a lui Penrose şi cea a lui Ray Kurzweil (Singularity is near):
1.
Penrose porneşte de la ideea că ar fi deranjant să crezi că tot ce este în creier este „computabil” şi încearcă, trecând prin toată teoria de maşini Turing, Turing-completeness, teste Turing, maşini nondeterminste Turing, apoi Godel şi indecidabilitate, şi mai apoi, trecând prin mecanica cuantică şi acoperiri/cristale imposibile, să demonstreze că nu, creierul nu este algoritmic.
Nu este propriu zis o demonstraţie dar este un tur de forţă al limitelor matematicii, informaticii şi fizicii aşa cum le cunoaştem acum.
2. 
Kurzweil incepe prin a explica prin prea-multe exemple ce sunt creşterile exponenţiale, trage din primul capitol concluzia că „ne vom uploada creierele” şi promite că va elabora, apoi – şoc! – trece în revistă într-o manieră gen Libertatea sau dacă vă mai amintiţi ”BLITZ magazin” ceea ce „cercetătorii americani au descoperit că…” iar la sfârşit recunoaşte că nici lui nu îi e clar dacă moare copia (la upload) sau nu, dar aşa cum a „demonstrat” în 1000 de pagini de colaj de ştiri (semi-închegat) asta se va întâmpla, pentru că ştiinţa progresează exponenţial.
Eu răsfoiesc de prin ’95 Science&Vie-ul (în ultimii ani chiar reuşesc să şi citesc) şi nu, nu am o viziune aşa „închegată” asupra colajului de ştiri din ştiinţă, dar tot mi s-a părut Libertatea-sque demersul. Şi nu, nici urmă de „demonstraţie”.
So, voi mai cititi?
