Cam asa se intampla toate intamplatoarele discutii din intamplarile cu ghiseele statului, pe-aici prin plaiurile mioritice.
De data asta, specia – rara avis – numita programator, angajata la firme ce livreaza software de mii de euro pe an, a trebuit sa se incodeasca cu toti cei care nu au venit: pentru a-si plati casa de asigurari de sanatate;
De ce? pentru ca legea spune ca programatorul este incurajat si deci nu trebuie sa mai plateasca 6,2% asigurare de sanatate – nu din salariul lui, in orice caz. Ci din salariul minim pe economie. Si.. cine mai plateste aceeasi asigurare publica (egala cu 6,2% din salariul minim)?
Pai, cei care nu au salariu. D’oh.
Asa ca programatorul, salariat dar scutit de a mai plati “fo’ cinci sute de mii” s-a asezat la coada. Actele au inceput sa curga: copia dupa inregistrarea firmei (desi infromaţia e disponibila pe internet), declaratii pe propria raspundere in legatura cu veniturile extra-salariale (desi declarate deja, pentru impozit), carti de munca (erau ilegale acum cativa ani), diplome de facultate si adeverinte de somaj.
Toate ca sa raspunda la intrebarea: ce ati facut in ultimii 5 ani?
(Oare a fost cineva care a declarat freelancing-ul ca “venit impozabil”??!?!)
Dupa toate aceste cozi, ramai cu acelasi gust cu care ai fi daca nu ai avea salariu deloc si toata tara isi bate joc de tine pe degeaba.
Numai ca.. desi ai venit, ai venit ca si cum nu ai avea (fi?) venit deci trebuie sa fii tratat cu fundul, pe bani grei. Cu cat mai multe funduri odata, daca se poate, va rog!!
D-asta in romania nu trebuie sa-ti faca cineva chemare ca sa vii!! Este logic: daca ai veni fara sa cunosti pe cineva, care cunoaste pe cineva, te-ai întoarce de unde-ai venit
Bun venit tuturor în România (incl. nou-născuţilor de azi)!
